Istoria ceaiului

Origine

Chinezii beau ceai încă de acum 5000 de ani. Începutul este învăluit în legende; cea mai faimosădintre acestea este cea despre împăratul Shen Nung (pronunţat ‘Shay-Nung’). Şansa lui de a descoperi ceaiul este plasatămai exact în anul 2737 Î. H., nefondat istoric însă.

De mii de ani chinezii consumă ceai atat pentru sănă tate cat şi de plăcere. Nimeni nu ştie ce a atras la frunzele verzi, lucioase de ‘Camellia sinensis’, dar o legendă populară umple acest gol.

Într-o zi împăratul Shen Nung se pregătea săbea nişte apăfiartă, când, câteva frunze dintr-un copac, ce era deasupra, au cazut în tigaie. Impăratul, curios a decis săguste acest amestec, neplăcut privirii. A descoperit căacest amestec era atat delicios cat şi înviorător.

Descoperirea ceaiului este atribuită, de către o legendăindiană, călugărului budist Bodhidharma. Deoarece se apropiau de sfârşit cei şapte ani de contemplaţie fără somn, era foarte obosit. În disperare, a mestecat câteva frunze dintr-un copac din apropiereşi s-a înviorat imediat.

Desi India este în prezent una dintre cele mai mari producătoare de ceai, totuşi nu existăînregistrări istorice despre consumul ceaiului în India înaintea secolului al 19-lea. Experimentul de mestecare al frunzelor de către Bodhidhama nu era cunoscut la acel moment.

Alt mit (japonez) despre meditativul călugăr budist Bodhidharma descrie precum căelşi-a aruncat la pământ pleoapele, ce i se închideau, din frustare cănu reuşea săstea treaz. Acolo unde pleoapele lui au căzut se găseau tufişuri de ceai. Frunzele acestor miraculoase tufişuri i-au vindecat oboseala, în mod miraculos.

Ceaiul nu este originar din Japonia, aşa că acest mit aduce, cel putin, o explicaţie pentru brusca apariţie pe insule. Realitatea e mai puţin frumoasă: în prima parte a secolului al nouasprezecelea un călugăr japonez vizitator, numit Dengyo Daishi, a luat cu el, înapoi din China, seminţe de ceai.

Metoda întamplătoare a obţinerii ceaiului atribuită împaratului Shen Nung a rezistat testului timpului. Peste încă 4000 de ani s-a dezvoltat metoda de preparare pe care o folosim astăzi.

În timpul dinastiei Ming (1368-1644), chinezii au început săfărâmiţeze frunze de ceai în apăfierbinte. Cu câteva adaptări, ibricul cu capac pentru vin a devenit un vas perfect pentru ceai.

Ceaiul

Ceaiul’ şi toate variaţiile de ortografie şi pronunţie din lume provin dintr-o singură sursă: ‘Te’ înseamnă „Ceai” în dialectul chinezesc Amoy. Cuvântul mandarin pentru ceai, ‘cha’, a creat de asemenea, câteva derivaţii.

Ceaiul a ajuns în Europa în prima parte a secolului al şaptesprezecelea. În ciuda recunoaşterii exagerate pentru proprietăţ ile medicinale curative, europenii preferau cafeaua măcinată. Ceaiul a devenit popular numai in rândul câtorva tagme aristocrate.

Sosirea in Europa

Comercianţii danezişi portughezi au fost primii, care la începutul secolului al XVII-lea, au introdus în Europa ceaiul chinezesc. Portughezii îl importau din portul chinezesc Macao; danezii l-au adus în Europa prin Indonezia.

Ciudatul amestec care a sosit cu încărcătura de mătăsuri şi mirodenii nu a avut un success imediat. Europenii l-au încercat dar preferau aroma cafelei râşnite. Suspicioşii englezi au aşteptat pânăîn 1652 să înceapă să importe ceai.

Ruşii au fost de la început devotaţi ceaiului. Ceaiul lor sosea din China pe uscat cu ajutorul cămilelor.

Pe măsură ce pasiunea pentru ceai creştea în Rusia, rândurile de cămile careşerpuiau de-a lungul Asiei creşteau. Pe la sfarşitul secolului al XVIII-lea, câteva mii de cămile în grupuri de 200-300 odată, traversau graniţa chineză.

Calea ferată trans-siberianăa trimis cămilele la o bine meritatăodihnă, dar călătoria romantică supravieţuieşte în continuare de vreme ce amestecul popularşi delicat de ceai negru chinezesc rămâne cunoscut drept Caravana Rusească.

Promoţia regală

În Europa secolului al XVII-lea nimic nu ajuta la vinderea unui produs decât patronajul regal.

Consumul ceaiului a luat o întorsătură norocoasă în 1662 când regele englez Charles al II-lea s-a căsătorit cu Catherine de Braganza, o principesă portugheză şi o avidă băutoare de ceai. Catherine a început să bea ceai la Curte în vase şi boluri chinezeşti delicate şi transparente – şi curtenii i-au urmat obiceiul.

Ceaiul era deja scump dar acum eraşi la modă. Deodată ceaiul avea stil şi exclusivitate. În ochii aristocratilor preocupaţi de imagine era irezistibil.

În Europa secolului al XVII-lea ceaiul era un produs practic cu un mare potenţial. In general apa nu era bună de băut. Pentru cei care doreau să evite bolile alegerea era: o ceaşcă de apă fiartă sau bere, care era de ajuns de tare să omoare bacteriile.

În Marea Britanie şi câteva alte ţări, unde berea era o băutură comună la micul dejun, ceaiul a devenit o bine-venită alternativă. Era, cel puţin, o băutură care potolea setea, care înviora şi revigora, care avea o mare varietate şi mai presus de toate era sigură pentru băut.

În casele aristocraţilor din secolul al XVIII-lea consumul ceaiului era o ocazie pentru o mare ceremonie.

Preţioasele frunze de ceai erau adesea păstrate într-o cutie de ceai închisă, pentru care nu exista decât o cheie. O dată sau de doua ori pe săptămană doamna casei deschidea cutia pentru a servi ceai ca o tradiţie a familiei sau pentru a impresiona un musafir important.

Finul porţelan în care ceaiul era servit accentua bogăţia familiei şi creştea semnificaţia ceremoniei. Era o oportunitate pentru o femeie rafinată să-şi arate palida piele şi delicata structură osoasă în contrast cu puritatea translucidă a porţelanului chinezesc. Aceste două atribute erau cele prin care era măsurată, in acea vreme, puritatea unei doamne.

Viaţa socială în prima jumatate a secolului al XVIII-lea devenea mai sofisticată pe măsură ce casele pentru cafea făceau loc grădinilor de ceai. Grădinile de ceai apăreau ca o viziune a paradisului: alei cu copaci aliniaţi, locuri de plimbare cu felinare, muzică, dans, focuri de artificii şi o bună mâncare însoţită de o rafinată ceaşcă de ceai.

Grădinile de ceai nu erau doar de amuzament, erau şi locuri de întâlniri sociale. În aceste peisaje exotice cei de origine regală dar şi oamenii de rând aveau ocazia să se plimbe împreună.

Consumul de ceai a crescut în mod dramatic în prima perioadă a secolului al XIX-lea. Moda şi costurile reduse au lărgit piaţa pe care furnizorii o găseau greu de satisfăcut. Pentru a sparge monopolul chinezesc comerţul cu ceai s-a orientat spre India pentru a umple golul.

India

Pe măsură ce consumul de ceai creştea în prima perioadă a secolului al XIX-lea Compania India de Est căuta noi surse de aprovizionare. Din vreme ce China avea monopol pe cultivarea ceaiului soluţia era plantarea de ceai în altă parte.

Primele experienţe cu seminţe de ceai chinezesc au fost realizate în Assam, în India de Nord-Est. Nu au avut succces deşi aceleaşi seminţe creşteau bine în Darjeeling, în India de Nord.

Apoi în 1820, botaniştii au descoperit câţiva copaci nativi neidentificaţi în Assam. Au trimis mostre de frunze la Londra pentru analiză. Mostrele au fost imediat recunoscute ca fiind ceai – o plantănecunoscutăanterior în India – si asftel industria de ceai indian a luat naştere.

Ambalarea

Până în 1826, ceaiul era întotdeauna vândut neambalat. Era o invitaţie pentru vânzătorii nescrupuloşi să dilueze ceaiul cu aditivi. În 1826 John Horniman a dezvoltat linia principală de pachete pre-sigilate, care nu a intrat imediat în graţiile băcăniilor. Ei preferau să-şi crească profitul într-o manieră lipsită de onoare. Horniman a încercat o altă metodă de promovare. A pus mesaje medicinale pe ambalaje şi şi-a vândut ceaiul farmaciilor şi farmaciştilor. Aceştia şi clienţii lor erau mult mai receptivi la abordarea lui.

Pungile de ceai se spune căau aparut din întamplare. Un importator de ceai din New York numit Thomas Sullivan a trimis mostre de ceai clienţilor săi în mici pungi de mătase. In mod clar clienţilor le-a placut această modalitate pentru că, în curand, au cerut tot ceaiul lui în formă împachetată.

După 5000 de ani consumul şi producţia de ceai a continuat să crească. In fiecare an, in lumea întreagă aproximativ trei milioane de tone de ceai sunt culese.

Doi factori conduc acum piaţa internaţională. În ţările în curs de dezvoltare, băutul ceaiului este adoptat pentru aceleaşi motive pentru care europenii l-au adoptat cu trei secole mai devreme: este o plăcută modalitate de a te bucura de o apă sigură pentru consum. În ţă rile dezvoltate, setea de noi sortimente şi arome a crescut consumul de ceaiuri speciale.

sursa: www.food-info.net

Tipuri de ceai

Mai jos aveti o prezentare a celor mai intalnite tipuri de ceai.
Ceai Alb
Ceaiul alb este acela in care predomina mugurii si nu frunzele. Este cules din plante speciale de ceai cunoscute sub numele de Shui Hsien si Dai Bai. Cel mai bun ceai alb se numeste Baihao Yinzhen, care inseamna „ace albe pufoase de argint”. Variantele mai putin fanteziste sunt numite Baimudan (sau Pai Mu Tan) si Show Mee (sau Shoumei).

 

Ceai verde

 

Exista multe varietati de ceai verde, dintre care putine sunt cunoscute in afara Asiei. Aceasta lista contine doar o mica parte din ceaiurile baute in China, Japonia sau India. Ceaiul verde nu este oxidat deloc; frunzele proaspat culese sunt rulate si arse imediat. Ca rezultat, ceaiul verde are calitati mult mai vegetale sau erbacee decat ceaiul negru sau maroniu. Majoritatea ceaiurilor verzi produc o bautura verzuie. Oamenii obisnuiti cu ceaiul negru recunosc adesea gustul deosebit al ceaiului verde

 

Ceai Gyocuro (Japonia)

Cel mai valoros ceai japonez. Cunoscut si sub denumirea de „Perla de Roua” acest ceai este surprinzator de bogat.

 

Ceai Piciorul Paianjenului (Japonia)

 

Acest ceai reprezinta o varianta a ceaiului Gyocuro, ars in cosuri de bambus. Frunzele care rezulta sunt lungi si subtiri, de unde si denumirea de „Piciorul Paianjenului”.

 

Ceai Matcha (Japonia)

Matcha este ceaiul pudra folosit in faimoasa ceremonie a ceaiului din Japonia. Se mai numeste si Tencha (inainte de a deveni pudra).

Ceai Sencha, Bancha, Houjicha (Japonia)

Sencha este numele generic japonez pentru ceai verde, avand calitati inalte, altele decat Gyocuro. Bancha se refera la ceaiurile culese tarziu. Ceaiul prajit se numeste Houjicha.

Ceai Genmaicha (Japonia)

Adesea, ceaiul Genmaicha mai este  numit si „ceaiul popcorn”, deaorece ceaiul verde este amestecat cu orez prajit.

Ceai Lung Ching (China)
Denumit in general „Fantana Dragonului”, numele acestui ceai provine de la o faimoasa fantana in care se spune ca traia un dragon. Se presupune ca acest ceai trebuie preaparat cu apa din acea fantana. Chiar si cu apa obisnuita, se prepara un ceai minunat, cu o aroma complexa, subtila, aproape dulce.

 

Ceai Praf de pusca (China)

Acesta este un ceai tare, cu nuante de pamant, rulat in mici granule.

Ceai Baozhong (China)

 

Numit de asemenea si Bao Jong sau Pouchong, acestui ceai i se permite sa se usuce inainte de a fi ars; de aici mai are doar putin pana la a deveni maroniu. Este adesea privit ca a patra categorie de baza a ceaiului, de vreme ce se situeaza, ca oxidare, intre ceaiul verde si cel maroniu. Aroma sa se situeaza de asemena intre cea a ceaiului verde si a celui maroniu, cu o puternica nota de liliac. Baozhong este folosit ca baza pentru ceaiurile de iasomie.

 

Ceai maroniu (oolong tea)

 

Ceaiul maroniu este oxidat, dar nu atat de mult precum ceaiul negru. Intr-un fel reprezinta puntea de trecere de la ceaiul verde la cel negru, dar ceaiul maroniu trebuie judecat dupa propriile sale caracteristici, si nu trebuie comparat cu alte tipuri de ceai. Cele mai multe ceaiuri maronii au o intensa aroma florala si un remarcabil gust de piersica. Altele au calitati vegetative ca cele ale ceaiului verde. Culoarea bauturii variaza de la verde pal, la roz si apoi la auriu profund.

 

Ceai Formosa oolong (Taiwan)

 

Formosa, cultivat in Taiwan are o reputatie foarte veche ca fiind unul dintre cele mai fine ceaiuri maronii. Mai este  numit si „Sampania Ceaiurilor”, pe buna dreptate in majoritatea cazurilor. Exista multe varietati. Cele mai multe variante de Formosa sunt comercializate in vest fara insa a le fi specificata varietatea sau numele locului; eticheta informeaza doar ca e vorba despre Formosa si mai ofera si clasa. Asa cum am mentionat ceaiul maroniu se claseaza in functie de calitate, nu doar dupa marimea frunzei.

 

Ceai Tie Guan Yin (China)

 

Daca este de calitate, acest ceai este intr-adevar un magnific ceai maroniu, la fel de bun ca Formosa. Culoarea sa variaza de la rozuliu la auriu, iar aroma sa de piersica este puternica si bogata.

 

Ceai negru

 

Ceaiul negru este produs prin lasarea frunzelor la uscat si apoi la oxidat timp de 10 – 16 ore inainte ca procesul sa fie oprit prin arderea frunzei.

 

Ceai Assam (India)

 

Aceasta varietate produce un lichid orange sau rosu, si o aroma deosebita de malt. Este un element comun in multe amestecuri de calitate superioara, dar merita sa-l incercati si neamestecat. Assam este un ceai tare, cu consistenta. Multe amestecuri iralndeze de mic dejun sunt in intregime Assam.

 

Ceai Ceylon (Sri Lanka)

 

Exista mai multe varietati de ceai de Ceylon, dar majoritatea recoltelor din Sri Lanka sunt utilizate in amestecuri. Amestecurile comerciale cu marca „Orange Pekoe” sunt de obicei amestecuri din India si Ceylon. Acest ceai se apropie poate cel mai mult de ceea ce cred vesticii despre ceai: lichid rosiatic-maroniu; o aroma completa vioaie.

 

Ceai Darjeeling (India)

 

Acesta este cel mai scump ceai dupa cel negru. Spre deosebire de multe alte ceaiuri. Multe tipuri de Darjeeling sunt vandute sub numele plantatiei unde au fost cultivate. Din pacate, exista si multe ceaiuri etichetate ca fiind Darjeeling, pe cand ele sunt amestecuri care contin doar 50% Darjeeling. Si mai rau este ca majoritatea ceaiurilor de Darjeeling continute in aceste amestecuri sunt culese in timpul anotimpului ploios, si in consecinta sunt mai putin aromate. Daca intentionati sa cumparati ceai Darjeeling original, asigurati-va ca cumparati 100% Darjeeling, de preferat din prima si a doua infrunzire. Ceaiurile Darjeeling fine au un lichid mai clar decat cel al ceaiurilor negre, de la o culoare rosiatica luminoasa, la un auriu stralucitor. Astringenta este adesea foarte pronuntata, iar aroma si savoarea dau impresia de migdale si flori salbatice.

 

Ceai Keemun (China)

 

Acest ceai constituie baza multor amestecuri de mic dejun englezesti. (Unele ceaiuri de la micul dejun sunt in intregime Keemun). Ceaiul Keemun se prezinta intr-un remarcabil numar de varietati. Majoritatea produc un lichid cu o combinatie subtila de arome; aroma este adesea bogata si cu note de fruct, uneori doar amintind de prune sau mere. Unele ceaiuri Keemun au aroma delicata de fum (dar nu atat de puternica precum la Lapsang Souchong).

 

Ceai Lapsang Souchong (China)

 

Acest ceai este ars deasupra acelor fumegande de pin, ceea ce induce un miros si o aroma puternica de fum. Cele mai multe varietati nu sunt coplesite de fum, ci retin subtil si un amestec de alte arome. Lapsang Souchong se regaseste in multe amestecuri rusesti.

 

Ceai Nilgiri (India)

 

Nilgiri, Assam si Darjeeling sunt cele trei ceaiuri indiene pe care Consiliul Indian al Ceaiului le promoveaza pentru baut in stare naturala, ceaiuri pe care nu se cade sa le bei in amestecuri. Din pacate Nalgiri nu este atat de distins si interesant ca celelalte doua. Seamana foarte mult cu ceaiul de Ceylon, si ca si acesta majoritatea recoltelor de Nalgiri sfarsesc in amestecuri.

 

Ceai Sikkim (India)

 

Aceasta varietate provine dintr-o zona de culturi de ceai aproape de Darjeeling. El combina aroma delicata si supletea Darjeeling-ului  cu maltul Assam-ului. Desi este un ceai excelent, nu este la fel de cunoscut ca Darjeeling, chiar daca e mai ieftin.

 

Ceai Yunnan (China)

 

Lichidul maroniu al ceaiului Yunnan are o aroma  subtil piperata. Ceaiurile Yunnan de calitate sunt excelente. Unele ceaiuri Yunnan sunt folosite si in amestecurile rusesti.

 

Ceai Pu-erh

 

Pu-erh este un ceai din frunze neobisnuit de mari, cu o aroma de pamant caracteristica. Culoarea sa este foarte inchisa, aproape rosie. Este comercializat in gramezi Pu-erh, ia forma prajiturilor precum Pu-erh Cake Tea sau indesat in piese emisferice numite „Tuo Cha” sau     „Ceai Cuib de Pasare”. Pu-erh difera de alte ceaiuri prin faptul ca sufera doua randuri de oxidari. Aceasta a doua oxidare este folosita uneori pentru a dezvolta un strat subtire de pamant pe frunze. Pu-erh este recunoscut pentru pretinsele sale calitati medicinale cu efect asupra tractului digestiv. Unii chinezi il beau doar ca pe un medicament. In orice caz este un gust castigat. Termenul „de pamant” este utilizat in sensul sau propriu caci unele ceaiuri Pu-erh chair au gust de noroi.  Aceasta nu este o critica, dar incepatorii ar trebui totusi sa il guste inainte sa il cumpere.

 

Ceai Pu-erh auriu (China)

Acest pretios si rar Pu-erh este facut din frunze mici cu varful aurit. Produce o bautura aurie foarte catifelata.

Ceaiurile parfumate/ Amestecurile

 

Exista cu mult mai multe amestecuri de ceai decat pot fi enumerate aici, astfel incat mentionam categoriile foarte cunoscute. Compozitia si proportiile fiecarui amestec variaza de la negustor la negustor, si uneori exista chiar si secrete bine pastrate. In anumite zone de cultura sunt interzise amestecurile de ceai, dar in majoritatea cazurilor nu se intampla asa. Amestecurile contin de obicei ceai cultivat in India, Sri Lanka, Indonezia sau Africa.

 

Ceai English breakfast (Mic-dejunul englezesc)

 

Unele ceaiuri pentru mic-dejunul englezesc sunt amestecuri din ceaiuri din India si Ceylon; celelalte in mai mica sau mai mare masura, daca nu chiar in intregime sunt Keemun.

 

Ceai Earl Grey

 

Acest binecunoscut amestec englezesc este parfumat cu ulei de bergamota. Aceasta este un fruct citric ce are forma unei pere; uleiul este extras prin presare si apoi imprastiat peste amestecul de ceaiuri negre. (Exista si o planta numita „bergamota” care miroase la fel ca uleiul de bergamota. Dar aceasta planta nu este folosita in productia de Earl Grey) Nu exista standarde de baza pentru Earl Grey; distinctia sa provine din uleiul de bergamota. Unele ceaiuri Earl Grey sunt chiar bune; altele, din pacate, sunt prea aromate cu ulei, sau contin frunze de proasta calitate, ori amandoua la un loc.

 

Uleiul de bergamota are doua proprietati neobisnuite care afecteaza ceaiul. Una dintre ele este aceea ca ataca plasticul transparent, facandu-l sa devina opac. Acest aspect ar trebui sa ii puna pe ganduri pe oamenii care pastreaza ceaiul Earl Grey in pungi de plastic transparente. Cealalta proprietate este aceea ca contine o anumita substanta chimica ce determina sensibilitatea la lumina soarelui la anumiti indivizi. Sensibilitatea la soare produce o innegrire ciudata a pielii numita hiperpigmentare fotosensibila indusa.

 

Ceai Irish breakfast (Mic-dejunul irlandez)

Asa cum mentionam mai devreme, se foloseste de obicei Assam, foarte tare.

Ceai Iasomie (China)

 

In mod logic, acest ceai este parfumat cu flori de iasomie. Unele amestecuri sunt facute din ceai Baozhong, dar cele mai multe sunt ceaiuri neoxidate. Cel mai bun se numeste Yin Hao. Ceaiul de iasomie poate fi de la oribil, cel in care florile de iasomie sunt folosite in exces pentru a acoperi calitatea proasta a ceaiului, la cu adevarat remarcabila delicatesa (si remarcabil de costisitor).

 

Ceai Russian Caravan (Caravana ruseasca)

Un amestec popular, Russian Caravan te poarta cu gandul la vremurile cand ceaiul era adus in Rusia din China pe spatele camilelor. Adesea contine si putin Lapsang Souchong fumuriu, desi la baza are Keemun sau Yunnan. De asemenea poate contine si ceai maroniu.